21:33:29
Din 25 martie 2018, Chisinau - Frankfurt cu Airbus A319 Lufthansa

Noua ruta directa va fi operata cu Airbus A319 pe toata durata anului. Astfel intre 25 martie si 27 octombrie 2018, Lufthansa va zbura zilnic cu Airbus A319 intre Chisinau si Frankfurt.

Începând cu 25 martie, Lufthansa ofera o conexiune zilnică de la Chișinău la Frankfurt. Anterior, Lufthansa oferea conexiuni între Chișinău și München, iar acum, conform noului orar de vară 2018, vor fi operate zboruri directe către Frankfurt. Pasagerii vor avea acum șansa să zboare direct către cel mai mare Hub Lufthansa, ceea ce le va permite conexiunea cu circa 300 de destinații în mai mult de 100 de țări. Prețul biletelor dus-întors începe de la 155 euro și se pot achiziționa pe LH.com, mai mult decât atât, Lufthansa lansează o campanie specială de reduceri:  pe pagina https://promotion.lufthansa.com/lh-md2018  se poate descarca un voucher în valoare de 20 Euro, valabil pentru călătorii din Chișinău către orice destinație Lufthansa

Orarul de zbor (ore locale):

LH 1474 Frankfurt (FRA) 0950 – Chisinau (KIV) 1320 / A319 / zilnic
LH 1475 Chisinau (KIV) 1430 – Frankfurt (FRA) 1600 / A319 / zilnic

De asemenea,  Austrian Airlines își va mări numărul de zboruri directe între capitala austriacă și cea a Republicii Moldova, de la 7 la 11 zboruri pe săptămână.  

OS 655 Vienna (VIE) 1240 – Chisinau (KIV) 1515 / ERJ 195LR / zilnic
OS 656 Chisinau (KIV) 1555 – Vienna (VIE) 1650 / ERJ 195LR / zilnic

OS 657 Vienna (VIE) 2155- – Chisinau (KIV) 0050 / DH 8D / luni / (Din 07.05.2018 pina 29.10.2018)
OS 658 Chisinau (KIV) 0530 – Vienna (VIE) 0625 / DH 8D / luni

OS 657 Vienna (VIE) 2155- – Chisinau (KIV) 0050 / DH 8D / marti / (Din 05.06.2018 pina 25.09.2018)
OS 658 Chisinau (KIV) 0530 – Vienna (VIE) 0625 / DH 8D / marti 

OS 657 Vienna (VIE) 2155- – Chisinau (KIV) 0050 / DH 8D / joi si sambata / (Din 03.05.2018 pina 27.10.2018)
OS 658 Chisinau (KIV) 0530 – Vienna (VIE) 0625 / DH 8D / joi si sambata 

Antonio Tassone, director general al Lufthansa Group Romania și Moldova: „Suntem foarte bucuroși și așteptăm cu nerăbdare să le oferim, în această primăvară,  și mai multe conexiuni clienților noștri din Moldova. Pasagerii noștri care călătoresc din Chișinău vor putea acum să ia zboruri cu conexiune din cel mai mare Hub Lufthansa în Frankfurt cu Airbus 319, ceea ce le va permite să călătorească mai frecvent și către alte destinații în toată lumea, precum New York, Paris, Berlin, Barcelona, Bangkok, Nice, Shanghai, Toronto, Washington și Stockholm. Suntem bucuroși și abia așteptăm să oferim călătorilor moldoveni cele mai bune experiențe de zbor din această clasă. În prezent, FlyNet planifică și urmează să se lanseze pe toată linia familiei de avioane A320, lucru care le va permite pasagerilor conexiune continuă la internet la bordul aeronavei. Prin lansarea acestor zboruri adiționale, Grupul Lufthansa își reconfirmă poziția sa în Republica Moldova, operând 18 curse pe săptămână, de la Chișinău spre întreaga lume, prin Frankfurt și Viena, zboruri efectuate prin liniile aeriene de clasa premium Lufthansa și Austrian Airlines.” 

Lufthansa este prima linie aeriană din Europa căreia i-au fost acordate 5 stele de calitate conform evaluării Skytrax. Pentru a celebra aniversarea a 100 de ani a simbolului mărcii, cocorul, Lufthansa a lansat recent un design înnoit al mărcii, inclusiv a schemei de vopsire a aeronavei.

 

Vizualizări: 95 | Adăugat de: CristianMLD | Evaluare: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar