10:00:24
În 2017 Air Moldova a înregistrat record la traficul de pasageri

Compania Aeriană Air Moldova a înregistrat o creştere de peste 20% a traficului în anul 2017 faţă de 2016, transportând peste 1 130 mii de pasageri, ceea ce reprezintă cel mai bun rezultat din istoria de 25 de ani a companiei. Top 7 cele mai solicitate destinaţii au fost: Moscova, Sankt-Petersburg, Istanbul, Roma, Verona, Londra şi Frankfurt.

Air Moldova a contribuit și la dezvoltarea traficului de tranzit prin Aeroportul Internațional Chișinău, transportând aproape 160 mii de pasageri, în creştere cu 40% faţă de 2016. De menţionat că Air Moldova este în top 10 transportatori aerieni, ca volum de pasageri transportaţi, pe destinaţiile Moscova - Italia şi Sankt Peterburg – Italia.

Pe parcursul anului 2017, compania şi-a extins harta zborurilor cu 3 destinaţii noi: Krasnodar (28 aprilie), Dubai (23 noiembrie) şi Geneva (15 decembrie). Iar flota a crescut la 7 aeronave după ce în luna mai, 2017 a fost achiziţionată o aeronavă de tip Airbus A319 cu o capacitate de 150 de locuri.

Aceste rezultate au contribuit la consolidarea poziţiei de lider pe piața aviatică moldovenească, prin urmare compania naţională a devenit un jucător regional important, oferind pasagerilor conexiuni din estul Europei spre capitalele şi oraşele importante din Uniuniea Europeană.

Air Moldova operează zboruri directe spre 30 de destinaţii din Europa si Asia precum: Atena, Barcelona, Bologna, Bruxelles, București, Dubai, Dublin, Florenţa, Frankfurt, Geneva, Istanbul, Larnaca, Lisabona, Londra, Krasnodar, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersburg și Torino la care se adaugă cursele sezoniere – Antalya, Corfu, Tivat, Zakintos și Sharm-el-Sheikh. Şi oferă două clase de deservire – Econom şi Business.

25 de ani AirMoldova: 7 avioane, 30 rute și peste 1 milion 130 mii de pasageri

Air Moldova a aterizat in Dubai, Emiratele Arabe Unite

Vizualizări: 503 | Adăugat de: CristianMLD | Evaluare: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar